Extractia dentară este o procedură stomatologică care presupune îndepartarea unui dinte care nu mai poate fi salvat de către doctorul stomatolog. Extracțiile dentare sunt astăzi mult mai rare decât în trecut. De precizat faptul că extracția dentară ar trebui să fie ulima soluție și ar trebui efectuată doar după ce medicul dentist a încercat prin toate metodele salvarea dintelui cu probleme.
Cele două tipuri de extracție
Sunt două metode prin care se efectuează o extracție dentară: extracția simplă când dintele este complet erupt și extracția chirurgicală, când măseaua este inclusă în gingie și medicul chirurg va realiza o incizie la nivelul gingiei.
Există mai multe situații în care medicii stomatologi impun o extracție astfel:
- carii avansate care afectează nervul și coroana simultan;
- dinți fracturați ce nu mai potm fi salvați;
- tratamente ortodontice care necesită extracția unui dinte pentru a-i alinia corect pe ceilalți;
- dinți afectați de parodontoză;
- dinți incluși în gingie care s-au format definitiv, dar nu au erupt;
- infecții grave care ajung până la os și care pot afecta ulterior dinții vecini
În urma unei extracții nu este indicat ca locul să rămână gol. Cel mai probabil, după scoaterea dintelui cu probleme medicul stomatolog va propune înlocuirea cu implanturi dentare, punți sau chiar proteze mobile.
“Extracția dentară se efectuează sub anestezie într-o singură ședință și dureaza extrem de puțin. Totuși sunt cazuri în care, mai ales dacă rădăcina dintelui este lungă și dintele este inclus sau semiinclus, extracția poate dura și câteva zeci de minute”, spune Bianca Ivanciovici, Medic coordonator chirurgie-implantologie în cadrul clinicilor Ident.
Sfaturi pentru recuperarea de după extracția dentară:
Mulți pacienți se resimt după o extracție, mai ales după ce trece efectul anesteziei. Există câteva metode prin care aceștia pot să se recupereze mai repede astfel:
- Puneți gheață
- Nu stați cu gura uscată
- Dormiți cu capul mai sus
- Evitați activitățile fizice
- Evitați fumatul
Te confrunți cu probleme stomatologice? Ai nevoie de o consultație? Vino la Clinicile Ident! Pentru programări: 0799 943 368