Boala parodontală, cunoscută și sub denumirea populară de parodontoză sau boala gingiilor, este o afecțiune care se manifestă prin deteriorarea structurii osului și a țesuturilor care susțin și fixează dinții. Netratată, parodontoza duce în cele din urmă la pierderea dinților. Iată ce trebuie să știi despre această problemă stomatologică:
Cercetările arată că 8 din 10 români suferă de parodontoză, afecțiunea fiind pe locul 6 în clasamentul celor mai răspândite boli din țara noastră.
Primele semne ale apariției parodontozei sunt sângerarea și inflamarea gingiilor sau dureri ușoare. Existența respirației urât mirositoare poate fi și ea un semn al apariției bolii parodontale. Ulterior, când boala avansează, dinții încep să se miște.
Parodontologia este ramura stomatologiei care se ocupă exclusiv de afecțiunea gingivală, iar parodontologul se specializează pe prevenția, diagnosticul și tratamentul bolii parodontale.
În multe dintre situații, parodontoza este o afecțiune care poate fi prevenită.
Primul stadiu al bolii parodontale poartă numele de gingivită. Următoarele stadii poartă denumirea de parodontită superficială și parodontită profundă.
Pentru a stabili stadiul parodontozei, parodontologul va măsura spațiul dintre gingie și dinți: cu cât acesta este mai mai mic, cu atât afecțiunea este mai puțin dezvoltată.
Există pacienți care prezintă un risc mai mare de a face boală parodontală. Printre aceștia se numără diabeticii fără glicemie controlată, fumatorii, dar și pacienții cu predispoziție genetică.
Sunt mai multe forma de a trata boala parodontală în funcție de stadiul acesteia printre care amintim: detartraj profesional, tratamentul cu antibiotice, tratamentul chirurgical sau tratamentul laser.
Suferi de boală parodontală? Ți s-a spus că ai nevoie de tratament? Vino la Clinicile Ident pentru o consultație. Programări: 0799 943 368.
Foto: nature.com