Doare albirea dentară? Cum se realizează albirea dentară?

Într-o lume în care imaginea este la putere, tot mai mulți oameni încearcă să-și îmbunătățească aspectul fizic. Albirea dentară este una dintre procedurile la îndemână prin care orice persoană își poate recăpăta albul strălucitor al dinților.

Doare procedura de albire?

Conform definiției, albirea dentară este procesul efectuat într-o clinică stomatologică prin care dinții își recapată culoarea albă. Teama de stomatolog îi face pe cei care își doresc o albire dentară să se întrebe dacă procedura în sine este dureroasă.

„Din fericire, procedura de albire a dinților este complet nedureroasă și se realizează într-o singură ședință de câteva zeci de minute. Trebuie punctat faptul că, în urma unei albiri, dinții pot să devină sensibili timp de câteva zile. După aproximativ trei sau patru zile, această sensibilitate dispare complet”, explică Bianca Ivanciovici, Dentist Generalist Medic Șef – Implantologie în cadrul Clinicilor Ident Total Care.

Aceasta adaugă: “Este indicat ca în primele zile după tratament, pacienții să nu mănânce alimente care pot păta dinții. De evitat cafeaua, sucurile ce conțin coloranți, vinul roșu sau fructele de pădure”

Cum se realizează albirea dentară?

În cadrul clinicilor stomatologice care beneficiază de tehnologie de ultimă generație, albirea dentară se realizează cu ajutorul Lămpii Zoom. Ce este acest dispozitiv medical? Lampa Zoom este cel mai nou sistem de albire profesională care poate albi dinții cu până la 8 nuanțe. Efectele acestei metode moderne și eficiente se văd imediat și dinții nu sunt sensibilizați.

Aparat albire dentara zoom
Lampa Zoom

Inițial, medicul stomatolog va efectua un detartraj pentru a îndepărta orice depunere de tartru. Apoi, medicul va efectua un periaj profesional şi Air Flow. După ce medicul și pacientul vor stabili împreună nuanța dorită, pacientului i se pune un strat uniform de gel pe dinți, iar apoi medicul activează Lampa Zoom pentru albire. Procedura poate dura aproximativ 10-15 minute şi poate fi repetată până la obţinerea nuanţei dorite de către pacient.

Cine nu poate beneficia de albire dentară?

Există și persoane care nu pot să se bucure de această procedură. Printre acestea se numărăă pacienții care au gingiile şi dinţii sensibili, femeile însărcinate, pacienții cu carii sau care au retracție gingivală și pacienții care nu au împlinit încă 15 ani.

Vrei să beneficiezi de albire dentară? Clinicile Ident Total Care sunt cea mai bună alegere!

Albire dentara
Share:

Color Skin

Nav Mode